De ce mă interesează și la ce am nevoie?
Începând cu 1 decembrie 2024, Registrul Auto Român (RAR) va elibera certificatul RAR Auto Pass, document obligatoriu pentru vânzarea vehiculelor second-hand, conform prevederilor legale.
Ce este RAR Auto Pass?
Certificatul RAR Auto Pass este create să asigure transparența în tranzacțiile auto. Acesta include informații esențiale despre:
- Succesiune de citiri ale odometrului furnizate de stațiile ITP sau RAR
- Date privind intervenții minore asupra vehiculului în ateliere autorizate
- Date cu privire la reparații în ateliere autorizate, cauzate de accidente grave, care au afectat sistemele de siguranță ale vehiculului
- Date legate de inspecțiile tehnice periodice
Cum se obține certificatul?
Obținerea certificatului RAR Auto Pass este simplă și nu necesită prezentarea fizică a vehiculului la RAR. Documentul, va costa aproximativ 50 de lei si va fi emis în momentul vânzării mașinii și poate fi oferit cumpărătorului conform legislației.
RAR lucrează la dezvoltarea unei platforme digitale dedicate, care va deveni operațională cat de curand. Această platformă va centraliza informațiile colectate din service-uri auto, stații ITP, și alte entități relevante.
Mai multe detalii despre certificat pot fi gasite pe site-ul oficial https://www.rarom.ro/.
Link-ul pentru accesarea platformei auto pass: https://apps.rarom.ro/autopass-client/
Beneficii pentru cumpărători și vânzători
Pe măsură ce baza de date se va popula suficient de mult, solicitanții vor putea primi și informații despre kilometrajul vehiculului înainte ca acesta să fi fost adus în Romania, date provenind din service-urile mărcii respective sau rechemări care au fost stabilite de producătorul autovehiculului în speță.
Directorul General al RAR, Mihai Alecu, subliniază importanța acestui certificat: RAR Auto Pass este esențial pentru a garanta că vehiculele comercializate sunt sigure și că investiția cumpărătorului este justificată.
În cazuri rare, când informațiile despre un vehicul nu pot fi găsite, RAR va emite gratuit un certificat de negare.
Concluzie
Introducerea certificatului RAR Auto Pass marchează un pas semnificativ către transparentizarea pieței auto second-hand din România. Începând cu 1 decembrie 2024, acest document va deveni un instrument indispensabil pentru vânzători și o garanție de încredere pentru cumpărători.